Powered By Blogger

duminică, 8 ianuarie 2017

Content over money - How to stay relevant

Vorbeam într-o postare anterioară despre impactul vizual în digital marketing și cât de importantă este prima impresie pe care o lasă content-ul publicat de tine. Am încheiat expunerea respectivă cu mențiunea că, după ce publicul tău a trecut de prima impresie, trebuie să livrezi conținut de calitate.

Cu alte cuvinte, forma (elementele vizuale) este ”cârligul” cu care atragi publicul, iar conținutul (ideile) este mijlocul prin care îți fidelizezi utilizatorii.



Conținutul se poate împărți în mai multe categorii, în funcție de tip, subiect și abordare. Cred că sunt clare diferențele între tipurile de conținut (foto, video, text sau link) și am mai scris despre avantajele și dezavantajele pe care le presupune fiecare categorie. Voi insista mai mult pe subiect și abordare.

Subiecte relevante

 

Trebuie să-ți stabilești publicul țintă și să creezi content relevant pentru interesele utilizatorilor pe care vrei să-i fidelizezi. Fie că este vorba despre potențiali clienți sau follower-i cu vechime este important să rămâi constant în crearea de content care se pliază pe nișa ta.

Subiecte de actualitate

 

Chiar dacă tu ești fashion sau lifestyle blogger este important să fii în ton cu trend-urile momentului. Astfel, printre postările despre rețete culinare sau review-uri de gadget-uri poți strecura și un mesaj referitor la rezultatul unui meci de fotbal important sau o tragedie internațională.

Alinierea planului editorial cu subiectele de actualitate umanizează persoanele publice și brand-urile. Este important să nu ignori trend-urile de moment, dar nici să faci exces din a posta despre orice eveniment curent.

Subiecte atemporale

 

La fel cum subiectele de actualitate pot fi irelevante pentru nișa ta, cele atemporale nu trebuie să se plieze pe tendințele momentului. Aici pot fi incluse tutorialele, infograficele, postările tip ”știați că” etc.

sursă foto: http://cdn.business2community.com


Maniere de abordare

 

Abordările pot fi numeroare. Nu există o rețetă valabilă pentru fiecare tip de subiect. De exemplu, atunci când faci o urare de sărbători sau prezinți un produs pentru cei mici poți să ai o abordare jovială, iar când vorbești despre eșecul unei vedete pe covorul roșu poți fi ironic. Dacă prezinți detaliile tehnice ale noului tău produs poți să ai o abordare neutră, iar când tragi faci un review la o nouă platformă de social media analytics vei fi analitic, concis și clar în exprimare.


Cum procedăm corect

 

Aș vrea să-ți pot oferi o rețetă garantată a succesului, dar ea nu există. Oricâți ”experți” ți-ar spune că dacă te înscrii la cursul sau cumperi cartea lor vei reuși, lucrurile nu stau așa. Cel mult îți pot oferi mijloacele prin care să îți asiguri cele mai bune șanse. De acolo încolo depinde tine să îți stabilești nișa, să îți definești publicul țintă, să afli nevoile lor și să creezi produsul pe care și-l doresc.